press the button

In virtutea unei experiente repetate si necesare pana la urma, aceea a mijloacelor de transport in comun -inca o tema recurenta in preocuparile mele socio-textuale- teoretic, bucurestenii, au invatat doua lucruri aflate in raport de "polaritate" :
1. Butonul de la tramvai se apasa, in timp ce 2, cel de la metrou nu se (mai) apasa [decat daca se aprinde], pentru deschiderea usilor. Asadar chestiunea e simpla; si totusi sunt destui care nu par sa aiba aceeasi parere:
A) Sunt aia din metrou care inca nu au inteles mecanismul cu usile, butonul si luminita. Sau efectiv refuza sa inteleaga, de data asta dintr-un soi de "orgoliu butonal", caci nici nu opreste bine in statie, ca si intind mana sa apese insistent, nu de putine ori cu o anume enervare, pentru ca apoi usile sa se deschida dupa propria logica, dar aceasta deschidere "de la ei" sa coincida cu forta (inutila, fireste) exercitata de degetul perseverent, iar eroul nostru sa iasa triumfator, cu superioritatea succesului intiparita in privire;
B) Apoi sunt aia din tramvai, de 2 categorii: 1. cei care stau ca idiotii - absenti sau pur si simplu ignoranti, desi e greu de crezut ca inca n-au sesizat "skepsisul" - asteptand in zadar deschiderea automata a usilor pana se trezeste unul in ultimul moment, care sa strige "apasati butonul!"; si 2. cei care, dintr-o precautie excesiva, fie te-ntreaba - desi tocmai te-ai orientat in mod vizibil spre usa - daca cobori, fie incep sa apese repetat pe buton, in aceeasi disperare amintita, inca dinainte ca tramvaiul sa ajunga in statie, sau sa aiba ei senzatia inteligenta ca tu ai uitat sa apesi, avand ocazia sa-ti atraga atentia - prematur - si sa-si afiseze apoi triumful absurd.
Tot acest minutios demers arata cum noi (inca) nu avem la dispozitie un sistem de norme comportamentale, un cod al gesturilor sociale, care, folosite adecvat, sa ne normalizeze relatiile chiar si-n cele mai banale contexte.

old people

"Fa-te ca nu-i observi", asta a fost ultimul sfat in materie de batrani stresa(n)ti.
Pai, cand toata ziua ai ocazia sa imparti si pentru 10 minute spatiul vital cu batranii, te cam intrebi cu ce gresesti cand ti se spune"tineretu' din ziua de azi". Desi, pana la un punct te abtii sa nu-i observi, cu siguranta ei te vor "observa". Ajungi in statia de tramvai. Prima chestie batatoare la ochi este o banca plina de pensionari. Chiar daca mai este un loc liber, nu ai dreptul sa te asezi, iei in calcul posibilitatea, ca acel petec ramas liber sa fie "rezervat" prietenei unei babe, sau duhului sfant. Daca totusi ai decis sa te asezi, iar pe"margine" a ramas vreun mos care te injura de dumnezei din privire, mai bine cedezi locul, inainte ca personajul sa inceapa sa vorbeasca. Nu-ti doresti sa te certi cu un batran, mai ales cu posesorii unor adevarate arme/bastoane, fiindca s-ar putea sa te pocneasca. De obicei, cand mijlocul de transport in comun isi face aparitia, se dezlantuie haosul, si brusc batranul pe care il dor picioarele si se vaita de parca acum ar muri, isi face "upgrade"la precara conditie fizica/psihica si incepe sa te calce pe nervi sau pe ce apuca. Desi, poate esti primul la "coada" de la intrarea in autobuz, nu ai dreptul sa te urci inaintea lor, motivul fiind lipsa de respect.Paradoxal, desi batranii sunt adevarati kamikaze, aruncandu-se in fata tramvaiului sa prinda un loc liber, foarte rar se intampla sa fie calcati de acesta...

please, take a seat...

Postura de spectator presupune stoicism...iti vine sa urlii, dar mai intelept este sa te abtii.. Asculti, vorbesti calm si cu intelegere, desi iti vine sa tragi un plans sanatos, si o replica pe masura.

snap out of it

Daca pana acum citeam prospectul pastilei rabdarii , acum chiar sunt cu ea pe masa...inghit in sec, si astept efectul. in buzunar, pe post de analgezic, sta tot timpul pregatita empatia...se administreaza intravenos, in cel mai abuziv mod cu putinta. constrangerea e luxul de zi cu zi, cel fara de care, nu as fi ajuns aici..mai aproape de mine.